Conceptul de smile design sau cum sa avem un zambet perfect

V-ati gandit vreodata cum ar fi sa va puteti proiecta propriul zambet? Sa fie asa cum v-ati dorit si cum ati visat dintotdeauna? Ei bine, aflati ca acest lucru este posibil si se numeste smile design. Este realizat de medici cu experienta si presupune o munca destul de laborioasa, dar cu rezultate excelente.

Dr. Ada Epistatu, medic stomatolog si specialist in estetica faciala in cadrul Ada Dental Center, ne explica care sunt pasii pe care trebuie sa ii parcurgem in procesul de smile design pentru a avea un zambet perfect.

Ce inseamna smile design?

Dr. Ada Epistatu: Smile design este un concept relativ nou in stomatologie, ce utilizeaza un program computerizat prin care se obtine o simulare a zambetului ideal pe care o persoana ar dori sa il aiba. Ulterior, tehnicienii vor realiza o macheta wax-up, ce poata fi probata de pacient, astfel incat acesta sa vada cum va arata noua sa dantura, inainte ca medicii sa se apuce efectiv de realizarea fatetelor.

 Din ce este realizata macheta wax-up?

Dr. Ada Epistatu: Asa cum ii spune si denumirea, macheta wax-up este realizata din ceara alba. Machetele il vor ajuta pe pacient sa isi faca o idee cat mai clara despre cum vor arata fatetele pe care urmeaza sa le facem si, in felul acesta, nu isi va asuma niciun risc legat de estetica finala a lucrarii. Dupa ce medicul si pacientul agreeaza forma machetei, se scaneaza modelele pentru ca ulterior sa se frezeze viitoarele fatete.

Ce alte avantaje mai ofera tehnologia smile design?

Dr. Ada Epistatu: Tehnologia smile design devine astfel utila atat pentru medic, cat si pentru pacient. Medicului ii ofera precizia de care are nevoie pentru a realiza fatetele cu exactitate, iar pacientul poate fi linistit ca zambetul sau va arata chiar asa cum si-a dorit.

 Este necesara anestezierea pacientului atunci cand are loc fatetarea?

Dr. Ada Epistatu: Da, este necesara deoarece atunci cand se vor pune fatetele, unii dinti vor trebui sa fie slefuiti.

 Smile design-ul este util doar pentru persoanele care vor sa aiba un zambet perfect sau si pentru cele care au anumite afectiuni?

Dr. Ada Epistatu: In principiu, la smile design apeleaza persoanele care vor sa aiba un zambet cat mai estetic, insa sunt si persoane care au probleme dentare, discromii, dinti rugosi sau afectiuni ale smaltului, obturarii si plombe. In toate aceste cazuri, fatele detare rezolva aceste probleme, iar smile designul ajuta pacientul, asa cum spuneam, sa aiba un rezultat estetic pe placul sau.

 De ce sfaturi trebuie sa tina cont pacientii dupa fatetare?

Dr. Ada Epistatu: Trebuie sa fie foarte atenti la ceea ce manaca. Iar acest lucru inseamna ca trebuie sa renunte la a roade oase sau zgarciuri, daca aveau acest obicei. De asemenea, nu trebuie sa isi mai foloseasca dantura pentru a deschide diverse obiecte greu de desfacut. Alimentele dure trebuie consumate cu precautie si trebuie evitat consumul de dropsuri sau bomboane. Fatetele, ca si dintii normali, vor avea nevoie de periaj si detartraj deoarece placa bacteriana se va depune in continuare. Vizita la stomatolog este obligatorie chiar daca dintii sunt acoperiti de coroane sau fatete.